Anul 2020 a fost poate cel mai stresant din istorie în ceea ce privește forța de muncă, la nivel global. Un studiu realizat de Oracle și Workplace Intelligence pe 12.000 de angajați, manageri, specialiști în resurse umane și directori din 11 țări, a arătat că pandemia a crescut stresul, anxietatea și epuizarea la locul de muncă pentru angajații din întreaga lume și de pe toate palierele.

Contextul în care ne aflăm, alături de noile așteptări legate de munca de acasă și de lipsa unei bune delimitări între viața personală și cea profesională au avut un impact negativ asupra tuturor celor implicați în activități profesionale.

În 2020, oamenii s-au luptat cu anxietatea și cu depresia la locul de muncă, într-o perioadă prelungită  de incertitudine și distanțare socială:

  • 70% dintre oameni declară că anul acesta au fost mai stresați și mai anxioși la locul de muncă decât în oricare alt an.
  • Creșterea stresului și a anxietății a avut un impact negativ asupra sănătății mentale a 78% dintre angajații la nivel global, provocând mai mult stres (38%), o lipsă de echilibru între viața profesională și cea personală (35%), epuizare (25%), depresie din lipsa socializării (25%) şi singurătate (14%).
  • Această presiune pe care o resimțim cu toții s-a suprapus peste factorii de stres de zi cu zi de la locul de muncă, inclusiv presiunea de a atinge standardele de performanţă (42%), gestionarea sarcinilor de rutină sau dificile (41%).
  • Impactul negativ pe care pandemia l-a avut asupra sănătății mentale de la locul de muncă are efecte și asupra celor dragi. 85% dintre cei intervievați consideră că stresul, anxietatea și depresia de la muncă le afectează viața personală.
  • Iar printre cele mai întâlnite repercursiuni au fost lipsa unui somn de calitate 40%, sănătatea fizică afectată 35%, lipsa bucuriei și a momentelor plăcute acasă 33%, relațiile familiale afectate 30% și izolarea de prieteni 28%.

De asemenea, din cauza faptului că oamenii lucrează de acasă, lipsa unei delimitări clare a programului de lucru față de timpul liber destinat vieții private a dus la alte dezechilibre. 35% dintre angajații la nivel global muncesc cu peste 40 de ore mai mult în fiecare lună, iar 25% dintre ei au fost extenuați din cauza orelor de muncă în exces.

42% dintre oameni au spus că stresul, anxietatea sau depresia de la locul de muncă determină scăderea productivităţii lor în timp ce  85% au declarat că viaţa lor personală este afectată, din aceleași motive.

Exista și efecte pozitive ale schimbarii de paradigma. Cu toate aceste dezavantaje ale muncii de acasă, 62% dintre respondenți consideră că telemunca este o alegere potrivită care le-a adus mai mult timp petrecut în familie (51%), o rutină de somn mai bună (31%) iar 30% dintre aceștia susțin că  reușesc să-și respecte deadline-urile.

Odata cu aceste schimbări, rolul angajatorilor devine unul critic în continuarea activității în cele mai bune condiții. Astfel, 76% dintre angajații din întreaga lume se așteaptă ca angajatorii să le ofere mai mult sprijin pentru a-și proteja sănătatea mentală, în timp ce 51% dintre respondenți au menționat că organizațiile din care fac parte le-au oferit deja servicii sau asistență de sănătate mentală ca sa contracareze aceste efecte ale pandemiei de COVID-19.

Izolarea în vremea pandemiei este adesea o experiență neplăcută. Distanțarea de cei apropiați, pierderea libertății, nesiguranța privind stadiul bolii și chiar plictiseala pot crea efecte dramatice. Specialiștii apreciază că trăim cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile. Astfel că, este necesar să luăm măsuri pentru a atenua efectele izolării pe termen lung iar un pachet de beneficii bine structurat si care să țină cont de nevoile actuale ale angajaților poate fi de un real ajutor.

Sună-ne la 0726 141 493 sau scrie-ne la [email protected] pentru a afla cum te putem ajuta.

Care este impactul pandemiei asupra personalității angajaților