road-sign-1280245_960_720Tehnologia a dobandit treptat un rol esential in orice afacere. Cum o avariere a echipamentelor electronice ar putea genera perturbari si chiar intreruperea activitatii, trebuie sa te asiguri ca orice s-ar intampla, activitatea ta nu este afectata. Solutia in acest caz este reprezentata de asigurarea echipamentelor electronice – EEI, iar in cele ce urmeaza iti prezentam cele mai importante aspecte ale acesteia.

Desi acest produs de asigurare este in mare masura standardizat, conditiile, riscurile si acoperirile pot diferi de la un asigurator la altul. Consultantii Otto Broker te pot ghida prin procesul de optimizare a acestei polite – configuram impreuna polita potrivita business-ului tau.

Ce echipamente electronice poti asigura?

In acesta asigurare poti include echipamente electronice in stare de functionare, cum ar fi:

  • computere, diverse echipamente de calcul si prelucrare a datelor
  • echipamente de telecomunicatii, centrale telefonice, fax-uri
  • echipamente de navigatie si comunicatie
  • echipamente de tehnica medicala
  • echipamente pentru industria tipografica
  • echipamente si sisteme de automatizare, masura si control
  • echipamente de transmisie Radio-TV, inregistrare, supraveghere si alarma
  • surse de tensiune, aparatura pentru conditionarea aerului, panouri de afisare

De asemenea, poti include in asigurare si datele  si suporturile externe de date, software-ul aferent si chiar eventuale cheltuieli necesare inchirierii de echipamente similare, in vederea continuarii activitatii cu minim de impact financiar.

Care sunt riscurile ce se pot asigura prin polita EEI?

Polita este de tip „toate riscurile”, acoperind toate daunele materiale si directe ce pot afecta echipamentele electronice (cu exceptia celor excluse in mod expres)  datorita unui eveniment provenit dintr-o sursa externa, astfel incat acestea nu-si mai pot indeplini functiile pentru care sunt destinate.

Sunt incluse daune produse din cauza fenomenelor naturale (inundatii, furtuni, alunecari de teren, etc .) sau altor evenimente nedorite: incendii, explozii, trasnete, prabusiri de obiecte, apa provenind din conducte, supratensiuni, variatii de tensiune. Sunt acoperite si pagubele generate de erori de proiectare sau fabricatie, defecte de material. Daca alegi sa inchei aceasta polita vei fi despagubit si pentru pagubele produse in urma furtului, precum si pentru cele datorate erorilor umane: neglijenta, neinstruire sau operare necorespunzatoare.

Care este suma asigurata?

Echipamentele electronice se asigura la valoarea de nou, preferabil cu TVA si orice alte taxe de livrare, ambalare, transport, instalare, punere in functiune incluse. Daca nu se poate face dovada pretului de achizitie, cel mai probabil asiguratorul va refuza acoperirea.

Ce optiuni de asigurare exista?

Asigurarea de echipamente electronice cuprinde 3 sectiuni:

  • Sectiunea I – pagube materiale la echipamentele electronice, care reprezinta acoperirea obligatorie
  • Sectiunea II – date si suporturi de date
  • Sectiunea III – costuri suplimentare de operare

Sectiunile II si III se pot configura optional, existand si posibilitatea de a suplimenta sau restrange acoperirea, pe oricare din cele trei sectiuni, prin intermediul clauzelor speciale. Acestea sunt standardizate, printre cele mai comune amintim: echipament portabil, extindere teritoriala, excluderea furtului.

Care este perioada de asigurare?

Perioada de asigurare este de regula de un an de zile. Polita se poate incheia si pe fractiuni de an.

Care sunt principalele excluderi?

De regula se exclud de la plata despagubirilor partile sau materialele supuse uzurii accentuate sau care datorita functiei lor specifice si compozitiei se inlocuiesc periodic. Din aceasta categorie fac parte materiale auxiliare si consumabile, materiale de lucru (toner, film, hartie tratată special etc), orice tip de scule si unelte, etc.

Nu sunt cuprinse in asigurare pagubele produse de

  • razboi
  • confiscare, expropriere, naţionalizare
  • explozie atomica, radiatii sau infestari radioactive
  • poluare sau contaminare din orice cauza.

In caz de furt, sunt excluse:

  • pierderea inexplicabila, disparitia misterioasa
  • furtul echipamentelor/componentelor lasate in exteriorul cladirilor, neincuiate şi nepazite
  • neglijenta grava, dar si acte comise intenţionat de catre asigurat.

 

 

 

Asigurarea echipamentelor electronice – intrebari frecvente