Odata cu schimbarea generatiilor si a prioritatilor angajatilor, jobul ideal se va traduce printr-un cumul de factori care va implica mai mult decat acoperirea nevoilor de baza.

Cultura organizationala a companiei tale, oportunitatile de avansare in cariera oferite angajatilor, renumele companiei tale in piata, nivelul de salarizare, precum si pachetul de compensatii si beneficii pe care il oferi, vor face diferenta intre un angajat care-si va continua activitatea in compania ta, livrand rezultatele dorite, si unul care-si va cauta un nou loc de munca.  In calitate de brokeri de asigurare dar si de antreprenori cu aceleasi provocari in ceea ce priveste fluctuatia de personal, observam ca, in ultimii ani, companiile din Romania pun accent tot mai mare pe pachetele cuprinzatoare de compensatii si beneficii, iar angajatii romani sunt din ce in ce mai atenti la ce primesc de la angajator atunci cand fac alegerea.

 

Top 3 beneficii apreciate de angajati

Daca in urma cu 4-5 ani, in topul beneficiilor apreciate de angajati erau tichetele de masa sau cele cadou, bonusurile sau primele ocazionale si activitatile de socializare, situatia se schimba in prezent.

Conform unui studiu al unei platforme locale de joburi, cele mai populare beneficii extra-salariale apreciate de angajatii romani sunt: cursurile de dezvoltare profesionala si personala, asigurarile medicale sau abonamentele la clinici private, programul de munca flexibil, facilitatile sportive si de recreere.

Ce prefera angajatorii sa ofere

Angajatorii pun pe primul loc asigurarile sau abonamentele medicale in clinici private, iar cursurile de dezvoltare personala sunt cateodata inlocuite cu vouchere/ discounturi la parteneri agreati.

Observam o crestere a preferintelor pentru protectie financiara pe termen lung si acoperire de sanatate extinsa la nivelul intregii familii (prin includerea partenerului sau a copiilor) pentru angajatii cu varste de peste 35 de ani.

Ce beneficii aduce Angajatorului o asigurare de sanatate privata de grup

O polita de asigurare de sanatate incheiata prin Otto Broker aduce beneficii atat pentru angajator, cat si pentru angajat. Pentru ca optiunile sunt numeroase si complexe, te ajutam sa intelegi si sa evaluezi produsele existente pe piata locala de asigurari de sanatate. Modelam impreuna o polita prin care angajatii tai sa beneficieze de un pachet de acoperiri care sa raspunda atat politicilor companiei, cat si bugetului disponibil, dar si asteptarilor lor legate de nevoile de protectie. Totul se stabileste in directia cresterii productivitatii si scaderii absenteismului.

Beneficiile sunt si de ordin financiar, compania ta isi diminueaza cuantumul taxelor platite la stat pentru ca iti deduci fiscal costul politei si un astfel de beneficiu „costa” compania mai putin decat o crestere salariala.

Partea de raportare este, de asemenea, importanta, esti informat in permanenta despre gradul de utilizare a asigurarii de sanatate private de catre angajatii tai si nivelul de satisfactie a acestora. Stii astfel daca investitia facuta isi atinge scopul. Iar daca pe parcurs apar modificari in structura grupului de angajati asigurati ai companiei tale, te ajutam sa iti ajustezi polita pentru a plati doar pentru acei angajati care fac parte din companie.

Ce beneficii aduce Angajatului asigurarea de sanatate privata

Ca si angajat, ai putea avea la dispozitie o acoperire de sanatate completa pentru partea de ambulatoriu, ce poate include consultatii si controale, analize de laborator, investigatii, tratamente, transport medical asistat, monitorizare sarcina, stomatologie, vaccinare si control anual preventiv. De asemenea, poti sa beneficiezi de acoperirea prin asigurare a bolilor cronice sau grave, indemnizatii pentru zile de spitalizare si convalescenta. Salvezi timp valoros avand posibilitatea de a-ti face o programare prin call center sau in aplicatia online a asiguratorului la care ai acces non-stop. In plus, un beneficiu major pentru tine este accesul la o retea extinsa de clinici private, astfel incat sa poti rezolva o situatie urgenta rapid, fara a astepta mai multe zile sau chiar saptamani pana la obtinerea unei programari.

Mai mult, aflandu-ne in era digitalizarii, unii asiguratori au gandit o varianta ce ofera posibilitatea accesarii serviciilor in afara retelei lor de clinici partenere. Astfel, utilizezi un card bancar pre-alimentat direct de asigurator pentru plata pe loc a serviciilor medicale, in baza unei pre-autorizari.

Colaboram indeaproape cu departamentul HR si managementul operational al companiei, asigurand training si suport, astfel incat polita sa fie implementata cu succes. In calitate de angajat, esti corect informat despre functionalitatile produsului, avantajele incluse si excluderile aferente, ca sa folosesti cat mai eficient acest beneficiu atat de util sanatatii tale.

Specialistul nostru iti sta la dispozitie pentru a identifica impreuna polita de asigurare de sanatate privata potrivita companiei tale.



    Tu stii ce beneficii prefera angajatii tai?