La Otto Broker, prioritatea noastră este să răspundem prompt și eficient nevoilor clienților noștri, oferindu-le asistență completă pe parcursul rezolvării dosarelor de daună. Când se confruntă cu evenimente nefericite, cum ar fi un incendiu în cazul de față, clienții noștri pot conta pe noi pentru a facilita procesul de despăgubire, astfel încât să poată trece cât mai ușor peste aceste momente dificile.
Mai jos vom face o retrospectivă a unui dosar de daună recent soluționat de echipa Otto Broker, în care am oferit asistență unui client a cărui locuință a fost grav afectată de un incendiu care a pornit de la o casă vecină.
Cum s-au desfășurat evenimentele
Pe 3 iulie, un client ne-a informat că locuința sa, asigurată prin Otto Broker, era implicată într-un incendiu. Pompierii erau încă la fața locului, intervenind pentru a controla focul. Incendiul fiind cauzat de materiale inflamabile și de cizmărie de la o casă vecină.
Am făcut pe loc avizarea daunei la asigurator și l-am contactat pe colegul nostru specialist în daune care urma să meargă la fața locului pentru a înregistra daunele provocate de incendiu. Colegul nostru a sunat la asigurător pentru a confirma telefonic existența dosarului de daună și a mers la fața locului a doua zi pentru constatare.
Oferta de despăgubire a ajuns la client pe 12 iulie, iar cererea de despăgubire a fost depusă pe 16 iulie. În baza raportului de constatare de la ISU, despăgubirea a fost aprobată și plata s-a efectuat pe 17 iulie.
Despăgubirea a fost achitată în 2 săptămâni
În doar două săptămâni de la incendiu, clientul nostru a primit despăgubirea de 49.600 euro, din care 44.500 euro pentru clădire și 5.100 euro pentru bunurile din interior. Acest lucru a fost posibil datorită coordonării eficiente și rapide a echipei Otto Broker.
La Otto Broker, ne concentrăm pe asistența rapidă și eficientă acordată clienților noștri în gestionarea dosarelor de daună. În acest caz, am reușit să obținem despăgubirea necesară în doar două săptămâni de la deschiderea dosarului de daună. Acest rezultat reflectă angajamentul nostru de a facilita procesul de despăgubire, astfel încât clienții noștri să poată trece mai ușor peste evenimentele nefericite.
Asigurarea de locuință este o parte crucială a protecției tale financiare. Este important să ai un broker de asigurări care să îți răspundă la toate întrebările, să te informeze și să te ajute să alegi acoperirea potrivită și să te asiste pentru obținerea despăgubirii dacă înregistrezi o daună.
Dacă nu ți-am răspuns la toate întrebările, contactează-ne oricând la telefon 021.555.6886, pe e-mail la [email protected] sau vizitează rubrica de întrebări frecvente aici.
Solicită online o ofertă de asigurare facultativă de locuință aici.