Stiai ca lipsa de somn are, asupra soferilor, efecte similare cu cele ale consumului de alcool? Sa conduci dupa ce ai fost treaz 18 ore la rand este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,05.
Oboseala genereaza unul dintre cele mai mari pericole din timpul condusului: sa adormi la volan. Dincolo de acest lucru, insa, sa fii obosit iti afecteaza direct abilitatile de sofer, deoarece:
- Iti reduce capacitatea de a fi atent
- Iti incetineste timpul de reactie
- Iti afecteaza abilitatea de a lua decizii
In Romania, conform Institutului National de Statistica (INS), in cursul anului 2018 s-au inregistrat 30.202 accidente de circulatie rutiera cauzatoare de vatamari corporale, din care 40.576 de persoane au fost accidentate, iar 1.867 (4,6%) dintre acestea au fost accidentate mortal.
Atentie! Esti obosit ca sa conduci daca experimentezi unul sau mai multe dintre starile de mai jos:
- Ai dificultati de concentrare
- Casti in mod continuu
- Ai „ochii ingreunati” sau dificultati in a tine ochii deschisi
- Simti o relaxare a musculaturii gatului, care determina momente de „picoteala”
- Reactionezi mai greu
- Identifici o reducere vizibila a performantei in timpul condusului: de exemplu, virezi excesiv
- Nu iti amintesti ultima bucata de drum parcursa
Editia a IV-a a campaniei nationale de siguranta si preventie rutiera FII TREAZ LA VOLAN!, care se desfasoara intre 10 iulie si 10 septembrie 2019, are ca obiective atragerea atentiei soferilor, dar si a celorlalti participanti la trafic, asupra pericolului oboselii la volan, cresterea gradului de constientizare cu privire la riscurile la care se expun participantii la trafic, cresterea gradului de educatie rutiera si, indirect, scaderea numarului de accidente rutiere din Romania. Proiectul se va desfasura, in paralel, in mediul online si offline.
Afla mai mult despre campania FII TREAZ LA VOLAN! pe http://treazlavolan.ro/
Fii treaz la volan avand grija ca in fiecare zi sa dormi suficient, sa refuzi sa conduci atunci cand nu ai dormit suficient, sa recunosti semnele oboselii si sa tragi pe dreapta intr-un loc sigur atunci cand esti somnoros.