poza 2Pe 1 martie am răspuns cu plăcere prezent invitației  de a susține o prezentare în fața studenților Facultății de Economie Teoretică și Aplicată din cadrul Academiei de Studii Economice București, în cadrul proiectului Ectranz.

Proiectul Ectranz este implementat de Institutul de Asigurări și Pensii, sub deviza  “Experiența te duce mai departe” și se adresează studenților de profil economic din anii II și III pentru a le facilita integrarea pe piața muncii după absolvire. Otto Broker  a fost implicat încă de la început în acest proiect, oferind studenților înscriși  stagii de practica utile si relevante.

Calitatea serviciilor și succesul Otto Broker depind de performanțele echipei noastre. Suntem mândri de echipa Otto Broker și încrezători că ea este cea mai importantă resursă a companiei. De aceea investim permanent în programe de formare și perfecționare. Pentru noi implicarea in programul Ectranz a reprezentat un pas firesc, pentru că dorim să dăm posibilitatea tinerilor să lucreze în domeniul pentru care s-au pregătit. – a declarat Maria Păun, Consultant HR Otto Broker

Am ales să prezentăm beneficiile unui stagiu practic la Otto Broker într-o modalitate inedită – prin interemdiul unei beneficiare de anul trecut a programului Ectranz – colega noastră Mihaela Vătămanu, care a împărtășit studenților prezenți la eveniment experiența ei din stagiul practic efectuat la Otto Broker.

Mihaela VatamanuAm efectuat un stagiu practic de 10 luni în departamentul Corporate al Otto Broker. Programul de lucru a fost flexibil și mi-am putut continua studiile. Nu aveam deloc experiență în domeniu, însă am primit ajutorul colegilor pentru un început ca la carte. Cel mai important avantaj oferit de Otto Broker a fost posibilitatea să cresc. Acum sunt corporate borker și fac parte dintr-o echipă tânără, dinamică și prietenoasă.

Mihaela a transformat primul job într-o carieră de succes.  Echipa Otto Broker crește și căutăm în continuare studenți dornici să începă o carieră în domeniul asigurărilor. Dacă iți place să fii provocat constant, să te dezvolți personal și să devii un profesionist complet in domeniul brokerajului corporate in asigurări, te invităm să creștem împreună. Vezi aici detalii despre oportunitățile curente.

 

 

Cum transformi primul job în carieră
Tagged on: