Un incident rutier se poate intampla atunci cand te astepti mai putin, fie ca esti tu soferul vinovat sau cel prejudiciat, este bine sa fii pregatit si sa cunosti dinainte procedura pe care trebuie sa o urmezi. Mai ales pentru ca sperietura si emotia de moment te pot afecta astfel incat sa nu faci toti pasii necesari si astfel persoanele implicate sa aiba de suferit, inclusiv tu.

Iti reamintim ca in cazul unui accident cu victime, trebuie sa suni imediat la 112 si sa anunti Salvarea si Politia. Soferii implicati nu au voie sa mute masinile sau sa modifice/stearga urmele accidentului. Si bineinteles, nu trebuie sa paraseasca locul accidentului.

Insa in acest articol discutam mai pe larg despre situatia in care, in urma coliziunii au fost inregistrate numai pagube materiale, asadar despre accidentele usoare si procedura pe care trebuie sa o urmezi in cazul in care ti se intampla.

Ce este un accident usor?

Codul Rutier din Romania descrie accidentul usor ca fiind un eveniment rutier care indeplineste simultan conditiile:

  • Evenimentul rutier a avut loc pe drum deschis circulatiei publice;
  • In urma accidentului au rezultat numai daune materiale;
  • Cel putin unul dintre vehiculele implicate in accident se afla in miscare la momentul producerii accidentului.

Procedura in caz de accidente usoare in 2023

Pasul 1 – La locul accidentului

Daca tocmai ai fost implicat intr-un accident usor, in urma caruia au fost produse doar pagube materiale, atat tu cat si celalalt sofer implicat sunteti obligati sa scoateti vehiculele in afara partii carosabile sau cat mai aproape de bordura, pentru a nu afecta circulatia.

Iti recomandam sa iti pastrezi calmul si sa discuti cu celalalt sofer astfel incat sa rezolvati pe cale amiabila, fiind cea mai eficienta metoda de rezolvare a unui accident usor.

Asigura-te ca faci fotografii la locul accidentului, astfel incat sa se vada atat numerele masinilor implicate dar si cat mai multe detalii de la locul accidentului.

Solicita-i celuilalt sofer implicat sa-ti arate polita RCA pentru a stii sigur ca este valabila si apoi faceti schimb de date de contact.

Pasul 2 – Declararea accidentului

In acest moment, aveti la dispozitie doua metode pentru a declara accidentul usor. Poti merge alaturi de celalalt sofer la cea mai apropiata sectie de Politie, in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru raportarea accidentului si intocmirea documentelor de constatare. Sau poti folosi constatarea amiabila. Cea din urma se poate folosi doar in momentul in care cei doi soferi sunt de acord in privinta conditiilor de desfasurare a accidentului  iar in urma accidentului nu au rezultat victime, au fost implicate numai doua vehicule, nu au fost avariate alte cladiri sau bunuri, accidentul s-a produs pe teritoriul Romaniei si nu a fost comisa nicio infractiune prevazuta in Codul Rutier: conducerea sub influenta alcoolului sau a substantelor interzise, conducerea fara permis sau a unui autovehicul neinmatriculat.

Daca alegeti sa completati formularul de constatare amiabila tineti cont de:

  • Amandoi soferii completeaza un singur formular pentru ca cele doua foi autocopiative au aceeasi valoare juridica;
  • Nu are importanta rubrica pe care o completeaza fiecare sofer, A sau B;
  • Unul dintre soferi va desena schita accidentului in rubrica destinata, de comun acord cu celalalt sofer implicat;
  • Pentru completarea documentului, amandoi soferii au nevoie de urmatoarele documente: buletin, talon auto, permis de conducere si polita de asigurare RCA valabila;
  • Este important sa completati cu atentie, folosind majuscule si evitand sa faceti taieturi sau sa ingrosati textul astfel sa incat sa nu se mai inteleaga clar;
  • La final, verificati impreuna ca toate informatiile scrise sunt corecte si ca amandoi ati semnat formularul.

Daca s-a incheiat o constatare amiabila la locul evenimentului rutier, atunci nu trebuie sa mai treceti si pe la Politie. Acest formular are valoare juridica si este un document eliberat de asiguratori la incheierea politei de asigurare obligatorie RCA.

Este important sa stii faptul ca acest document, nu stabileste vinovatia, ci explica doar circumstantele incidentului rutier.

Pasul 3 – Deschiderea dosarului de dauna

In acest pas, vei inainta cererea de despagubire catre asiguratorul RCA al soferului vinovat. Dupa ce ai avizat asiguratorul, acesta va deschide un dosar de dauna si va constata pagubele intr-un proces verbal, unde vor fi enumerate piesele avariate si solutiile tehnice adoptate, iar legea il obliga pe acesta sa iti comunice valoarea maxima de despagubire in termen de 7 zile calendaristice. Urmand ca in termen de 30 de zile, asiguratorul RCA sa raspunda cererii formuland in scris o oferta de despagubire justificata.

Important! Daca in termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despagubire, asiguratorul RCA nu te-a notificat in vederea respingerii pretentiilor de despagubire, motivand respingerea, asiguratorul RCA este obligat la plata despagubirii.

Pentru avizarea daunei in baza asigurarii RCA ai nevoie de urmatoarele documente:

  • Actul de identitate si permisul de conducere al soferului autoturismului pagubit;
  • Actele masinii pagubite: cartea de identitate a vehiculului (CIV), certificatul de inmatriculare;
  • Copii ale actului de identitate si permisul de conducere al soferului vinovat;
  • Copii ale actelor masinii asigurare, care a cauzat accidentul;
  • Copii ale politei/contractului de asigurare RCA ale ambelor masini implicate in incidentul auto;
  • In original, formularul de constatare amiabila sau Procesul verbal eliberat de Politie;
  • Imputernicirea pentru o persoana care deschide dosarul de dauna, daca pagubitul este persoana juridica, sau imputernicire notariala, daca o alta persoana parcurge procesul in numele pagubitului.
  • De preferat, fotografii de la locul accidentului dar acest pas nu este obligatoriu.

Cum poți repara mașina în urma unui accident auto?

In cazul in care esti implicat intr-un accident rutier usor, ai la dispozitie 3 variante prin care iti poti repara masina.

Polita RCA

Asa cum am descris pe larg mai sus, prima optiune este sa iti repari masina folosind polita de asigurare RCA a soferului vinovat care a produs accidentul. Insa, daca ai ales o polita RCA cu decontare directa, aceasta clauza iti permite sa ceri despagubire direct de la propriul asigurator RCA, chiar daca tu esti partea pagubita intr-un accident, urmand ca acesta sa isi recupereze suma platita de la asiguratorul soferului vinovat.

Polita CASCO

Daca detii o polita facultativa CASCO, aceasta te poate despagubi pentru daunele suferite de propria masina ca urmare a unui accident rutier sau alt tip de eveniment acoperit de polita ta. Daca esti soferul pagubit in urma unui accident rutier, ai posibilitatea sa iti repari masina in baza propriei polite CASCO iar asiguratorul tau isi va recupera suma platita de la asiguratorul soferului vinovat.

Utilizând banii proprii

In cazul in care tu esti soferul vinovat de producerea accidentului, ai posibilitatea sa iti repari masina in baza politei facultative CASCO daca detii una valabila la momentul accidentului sau din fonduri proprii daca nu ai o asigurare care sa iti acopere daunele.

IMPORTANT! In cazul in care soferul care te-a accidentat nu are o polita valabila RCA este foarte probabil sa nu doreasca sa se prezinte la Politie pentru ca va primi o amenda usturatoare si i se vor retine placutele de inmatriculare si talonul. In acest caz, asigura-te ca faci o fotografie masinii implicate sau macar vei retine numarul de inmatriculare pentru a te prezenta la Politie cu scopul de a declara incidentul.

La Otto Broker ai libertatea sa comanzi online polița RCA, de oriunde si oricand. Completeaza formularul online aici si plasează comanda, in doar cateva minute. Multi dintre clientii Otto Broker au ales aceasta modalitate de incheiere a politei RCA.

In plus, in cazul in care vei fi implicat intr-un accident rutier, iti oferim serviciul de asistenta la dauna. Astfel, preluam noi acest proces si ne ocupam de comunicarea cu asiguratorul astfel incat tu sa primesti masina inapoi, gata reparata.

Procedura în caz de accidente ușoare în 2023: ce trebuie să știi?
Tagged on: